Bun venit la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice!
 
Facultatea noastră, ca parte a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, o instituție răsplătită cu atribuirea titlului „grad de încredere ridicat”, a devenit printr-o activitate susținută un centru universitar important care oferă programe de studiu valoroase în domeniul științelor juridice și administrative. Aceste calități sunt dovedite de numărul tot mai mare al studenților noștri, dar și al absolvenților care reușesc să devină adevărați profesioniști în domeniul lor de activitate.

Deoarece sunt la începutul mandatului meu de decan al acestei instituții de care mă leagă o experiență bogată, atât pe plan profesional, cât și personal, prin extinderea și diversificarea competențelor proprii, dar și prin consolidarea unui colectiv de cadre didactice unit și foarte bine pregătit, aș vrea să vă transmit dorința mea de a continua să lucrăm împreună pentru a transforma idealurile noastre în realitate! Vă încurajez să ne păstrăm încrederea în valorile noastre care astăzi sunt greu puse la încercare; poate nu întâmplător am preluat această misiune în timpul stării de urgență decretate pe teritoriul României ca urmare a situației grave cu care se confruntă întreaga lume!

Vă asigur totodată că această misiune este un privilegiu pentru mine și mă îndeamnă să îmi dublez eforturile pentru a sprijini întregul colectiv de cadre didactice, astfel ca împreună să lucrăm pentru îmbunătățirea continuă a calității programelor de licență și masterat, prin diversificarea și adaptarea ofertei educaționale atât la standardele educației de înaltă calitate pe plan național și internațional, cât și la cerințele existente acum în domeniul economic și pe piața muncii!

Mă adresez în acest sens cu prețuire și respect colegilor mei cărora le urez să își păstreze încrederea și profesionalismul de care au dat dovadă și până acum, și, desigur, tuturor studenților, actuali și viitori ai facultății noastre, pe care îi îndemn să valorifice oportunitățile oferite de programele noastre și de pregătirea profesorilor pe care îi au ca îndrumători.

Vă urez să aveți putere de muncă și mult succes!

Decan
Conf. univ. dr. George SCHIN